CulturaPoesie in maddalenino

L’isula di notti

U soli si ni và c’una fiammata,
e l’ombra supra i scogli è jà calata.
Di focu so’ i riflessi in tutt’u mari;
a u molu jà s’accendini i fanali.

Si gh’è u punenti, quasi sempri cala,
ancora si a jurnata è stata mala;
si po’ u sciroccu è statu monda forti,
quista è propriu l’ora da so’ morti.

Una brezza chi cala da u Spinicciu,
ci porta un prufummu di scavvicciu;
in quistu Paradisu cala a paci,
nun si senti più nuddha,tuttu taci.

L’Isula dormi; riposa tranquilla
e aspetta chi a mattina a sveglia squilla,
pè ripiglià ancora i so’ lavori
a u nou jornu chi ghi dà u Signori.

Ma veglia sempri subra i so’ fedeli
Maria Maddalena,chi da’ cieli
ci guarda, benedici e po’ protegghi
l’abitanti, u scogliu e i so’ tegghi.

Mario Boccone

Foto di Fabio Presutti